Efectele televiziunii asupra mintii umane si despre cresterea copiilor in lumea de azi ( Fata nevazuta a televizorului - vol 1) , Gheorghe Virgiliu

"Este posibil ca tinerii care petrec zilnic un timp indelungat in fata televizorului sa aiba creierul dezvoltat diferit fata de al acelora care se implica in activitati fizice, interpersonale si cognitive?"

Raspunsul la aceasta intrebare, primit din partea unor cercetatori ca dr. Richard M. Lerner, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, specialist in dezvoltarea mentala a copiilor si tinerilor, este unul afirmativ: "Din moment ce tinerii sunt atrasi de un alt tip de activitate (privitul la TV), decat cei apartinand altor generatii, atunci si functia, si structura creierului vor fi alterate"

O explicaţie a diminuării capacităţii de învăţare şi a slăbirii abilităţilor mentale la tot mai mulţi dintre tinerii de astăzi.

Având în vedere modificările survenite în ultimii ani în comportamentul copiilor şi al tinerilor, şi ne referim nu numai la manifestările violente, este important să fie cunoscută influenţa pe care televiziunea şi mesajele mass-mediei, în general, o au asupra dezvoltării abilităţilor mentale, a mentalităţilor şi a comportamentelor tinerilor noii generaţii.

Virgiliu Gheorghe, autorul cărţii Efectele televiziunii asupra minţii umane cu subtitlul şi despre creşterea copiilor în lumea de azi, ne aduce în atenţie o serie întreagă de studii privind transformările pe care vizionarea TV le produce în dezvoltarea structurală şi în funcţionarea creierului uman. Iată care ar fi doar câteva dintre reperele pe care această lucrare ni le pune la dispoziţie pentru cunoaşterea efectelor televiziunii.


I. EFECTE ASUPRA STRUCTURII ŞI FUNCŢIILOR CEREBRALE
Efectul hipnotic

Un element esenţial pentru înţelegerea mijloacelor de comunicare video-audio este efectul hipnotic al acestora. Neuropsihologii demonstrează că televiziunea, indiferent de emisiunea vizionată, are ca prim efect introducerea cortexului telespectatorului într-o stare semihipnotică (unde cerebrale alpha). Aceasta explică atracţia pe care mass-media audio-video o exercită asupra tuturor, însă mai cu seamă asupra copiilor. Este imposibil de găsit o activitate prin care copiii să fie liniştiţi atât de repede şi aproape imobilizaţi pe o perioadă lungă de timp, aşa cum se întâmplă atunci când sunt aşezaţi în faţa televizorului. De altfel, acesta este şi motivul pentru care părinţii şi în unele cazuri şi educatorii folosesc televizorul ca sedativ.

Dependenţa de televizor

Corelat cu efectul hipnotic, apare şi comportamentul de dependenţă. Psihologii americani R. Kubey şi M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât televiziunea, cât şi jocurile video şi internetul au capacitatea de a genera o puternică legătură de dependentă, privarea de aceste mijloace evazioniste producând, celor la care s-a instalat dependenţa, aceleaşi simptome ca şi în cazul substanţelor şi al comportamentelor care dau dependenţă.

Problemele de atenţie şi hiperactivitate

În ceea ce priveşte dezvoltarea structurală a creierului, neuropsihologia descoperă că, în funcţie de timpul acordat vizionării şi a vârstei de la care debutează aceasta, televiziunea şi calculatorul pot aduce grave prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, se arată în aceste studii, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei cerebrale stângi şi a comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos.

Afecţiunile produse cortexului prefrontal în urma vizionării excesive au ca rezultat apariţia sindromului ADHD (Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder), adică slăbirea, până la nivelul patologic a unor capacităţi mentale fundamentale: concentrarea atenţiei, memoria de scurtă durată, imaginaţia creativă, motivaţia de a întreprinde o acţiune care cere efort.

De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel de experienţe care îi bruschează şi le seduc atenţia, când sunt puşi în faţa realităţii (diferite activităţi zilnice) care nu şochează în nici un fel, nu-şi mai pot concentra atenţia. De exemplu, la şcoală ei aşteaptă ca prezentarea profesorului să surprindă, având forma unui spectacol. Aşteptarea nefiindu-le satisfăcută, atenţia este dezactivată şi încep să se gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendinţe este faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseşte.

Deşi televiziunea generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea informaţiei, în gândire, vizionarea TV este un factor principal în inducerea hiperactivităţii. Agitaţia extremă, incapacitatea de ?a sta locului", impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma vizionării repetate. Neuropsihologii demonstrează că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării, creşte hiperactivitatea.

Incapacităţi de învăţare

Problemele de învăţare - LD (Learning disabilities), sindrom de care suferă în multe dintre statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună măsură de vizionarea TV şi de jocurile pe calculator. Cu o motivaţie scăzută privind învăţarea de noi cunoştinţe, incapabili să se concentreze cu atenţie şi agitaţi permanent din cauza unei hiperactivităţi excesive, copiii tot mai greu pot răspunde cerinţelor şcolare, în completarea tabloului simptomatologie al deficienţelor de învăţare observate la copiii de astăzi, un rol esenţial îl joacă dezechilibrele pe care vizionarea le induce în funcţionarea emisferei cerebrale stângi, aceea care guvernează gândirea logică şi analitică, construirea sintaxei şi discursivitatea. Prin urmare, dificultăţile în deprinderea limbii, în dezvoltarea capacităţii de citire şi în stăpânirea raţionamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa dezvoltării normale a reţelelor neuronale din emisfera stângă, sisteme a căror activitate este subminată pe parcursul vizionării.

Iată cum arată tabloul simptomatologie întâlnit la elevii care, de-a lungul anilor, au acumulat prea multe ore în faţa micului ecran:

Slăbirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine atenţia, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral;
Abilitate scăzută de a reflecta într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi a ideilor; 3) tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora;
Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe;
Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă.
Preşcolarii, în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultăţi mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii. Problemele pe care le pot sesiza părinţii, încă de pe acum, la micii telespectatori, sunt starea de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de înţelegere şi de folosire a limbii devin tot mai evidente cu cât copiii avansează de la o clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat al capacităţii de gândire şi de organizare, o înţelegere a cărţilor mai dificile şi un volum sporit de scriere. La începutul ciclului gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare, cunoştinţele reduse de vocabular, capacitatea de înţelegere a lecturii şi abilitatea de a folosi limba, de a exprima efectiv idei, de a se exprima corect în scris.

În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, raţionamentul matematic şi ştiinţific, înţelegerea relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.

Diminuarea comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos, are ca urmare principală, după mai mulţi ani de vizionare excesivă, o slăbire a capacităţii de procesare rapidă a informaţiei şi, în consecinţă, a performanţelor intelectuale.


II. EFECTE ASUPRA MENTALITĂŢILOR ŞI A COMPORTAMENTELOR
Referitor la modelarea mentalităţilor şi a comportamentelor, lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane previne asupra pericolului pe care-l reprezintă televiziunea, prin activarea mecanismelor psihologice de imitaţie, prin impunerea propriilor modele în mentalul individual şi în cel colectiv. Studiile vorbesc despre un efect de cultivare, o adevărată condiţionare a unor comportamente care, de cele mai multe ori, nu sunt dintre cele mai sănătoase, în mai multe cercetări se arată că predominanţa pe micul ecran a mesajului violent şi a celui erotic, a comportamentului răzvrătit şi a celui de consumator au efecte deosebit de puternice în modelarea orizontului de conştiinţă şi comportament al tinerilor.

Violenţa naşte violenţă

Toate studiile sociologice dovedesc că violenţa de pe micul ecran naşte violenţă în lumea reală.

Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa pericolului văzut ca iminent.
Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.
Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, a durerii şi suferinţei; violenţa devine, tot mai mult, un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generaţiilor crescute cu televizorul.
Efectele erotismului TV

Mesajul erotic incită imaginaţia copiilor şi contribuie în mod esenţial la o maturizare precoce din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariţia unor grave tulburări din punct de vedere psihologic şi comportamental la copiii şi tinerii care s-au obişnuit cu consumul de materiale erotice.

Materialele erotice creează dependenţă, în sensul că acestea cer un consum sporit.
Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aştepta de la celălalt şi, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înşine.
Scade vârsta primelor relaţii sexuale.
Se naşte obişnuinţa de a considera relaţiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine şi cu orice oportunitate, şi de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.
Scade dorinţa de a întemeia o familie şi de a avea copii.
Pentru mulţi apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumuseţe şi seducţie propuse de cei de pe micul ecran sau cine ştie ce performanţă erotică.
Sporeşte violenţa îndreptată împotriva femeilor.
Comportamentul răzvrătit şi tiranic, atitudinea ironică şi limbajul impertinent promovate pe micul ecran formează nişte tineri egoişti şi individualişti, incapabili să se socializeze normal. Iar mesajul publicitar multiplică dorinţele, generează stări de frustrare şi, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.

Acestea sunt doar câteva dintre concluziile cercetătorilor fenomenului mediatic prezentate în lucrarea Efectele televiziunii asupra minţii umane, o carte deosebit de utilă pentru înţelegerea mecanismelor pe care televiziunea le pune în mişcare, a efectelor pe care le are în dezvoltarea mentală a copiilor, în procesul de învăţare şf în formarea noii generaţii, în lumea occidentală, cercetătorii din domeniul educaţiei au constatat că acei copii care dedică cel mai mult timp vizionării au cele mai slabe rezultate şcolare, cel mai redus interes faţă de şcoală, cu alte cuvinte, insuccesul şcolar este direct proporţional cu timpul alocat vizionării. Este esenţială informarea şi cunoaşterea acestor mijloace de comunicare pentru a ne putea folosi în mod raţional de ele, şi a nu deveni sclavii lor.


Asociaţia pentru apărarea familiei şi a copilului
Preşedinte Prof. Cristian Constantinescu



Centrul de Geopolitică şi Antropologie Vizuală al Universităţii Bucureşti
Director Prof. Dr. Ilie Bădescu



Asociaţia pentru Prevenirea şi Combaterea Bolilor Mentale
Preşedinte Psihopedagog Ionela Mitrea