| Descriere |
|
Coifan Octavian Sever: Parfumul este strâns legat de pictură şi de muzică, nu doar prin corespondenţele inerente ale senzaţiilor, dar mai ales prin tehnica de compoziţie şi de întrupare a ideei. Maniera de transpunere se aseamănă la nivel conceptual prin modalitatea de expresie ce se asociază actului concret. Studiul parfumului este pe cât de fascinant, pe atât de solicitant… mii de miresme, mii de nuanţe, mii de impresii între care trebuie să detectezi esenţa, mesajul, axul de definiţie… Parfumul este o impresie fugitivă, dar studiul lui poate dura o viaţă: ore epuizante de desluşire a formulelor, de combinaţii şi reîncercări de esenţe, multe piste false într-un singur scop — dezlegarea tainei de construcţie a unui mare parfum, descoperirea esenţelor şi a proporţiilor care îi dau caracterul absolut… Descrierile care sunt cuprinse în această carte oferă doar adierea unui parfum… miile de nuanţe, cu greu, pot fi identificate, dar mai ales, cu greu pot fi imaginate de cel care abia păşeşte în acest univers… cuvântul trandafir nu spune nimic… pentru că există sute de varietăţi, există trandafir bulgar, turc, marocan şi de Grasse, există absolut şi ulei volatil, concret, şi apă de roze… Cartea este o invitaţie la reconsiderarea simţului olfactiv în viaţa noastră, o invitaţie la redescoperirea miresmelor şi a nemărginitei bucurii pe care acestea o oferă |