TIMPUL TRĂIRII TIMPUL MĂRTURISIRII , Eugen Simion

Autorul nu concepe jurnalul ca spaţiu al confesiunilor violente, nu-şi varsă aici otrăvurile, ca Sainte-Beuve altădată, încondeindu-şi pentru eternitate contemporanii. În jurnal vede mai mult un exerciţiu de viaţă, formă de manifestare a libertăţii spiritului şi „operă a voinţei noastre”. Iar voinţa nu se referă atât la regularitatea notaţiilor (diaristul recunoaşte adesea că trec uneori luni întregi fără să scrie nimic), cât la disciplina gândirii, la efortul cunoaşterii şi al modelării de sine. „Fanatic al pudorii”, criticul nu este, totuşi, atât de mândru de atitudinea sa rezervată („viciul discreţiei” e o sintagmă ce se repetă), regretă amarnic pierderea unui jurnal de tinereţe distrus, se pare, pe fondul unei crize conjugale. Însemnările de felul acesta sunt de nepreţuit, cu atât mai mult cu cât aduc la suprafaţă, chiar dacă hieroglific, tainele unei existenţe nu lipsită de frământări şi angoase. (Antonio Patraş)