Contul Tau | Iesire cont

Editura Patriarhia Romana

 Carti Online Edituri / Editura Patriarhia Romana

Este continuatoarea tipografiei mitropolitului Varlaam al Ungrovlahiei (1672-1679), ierarh carturar, care, dupa o calatorie la Kiev, unde traditia culturala inaugurata de Petru Movila era înca vie, a adus de acolo în 1678, cu cheltuiala proprie, presa tipografica si litera chirilica, greceasca si chiar "valahica", adica latina, pe care le-a asezat în chiliile din dealul Mitropoliei din Bucuresti.

Tipografia mitropolitului Varlaam, este a patra din Tara Româneasca, dupa cea de la mânastirea Dealu, înfiintata de Radu cel Mare (1495-1508), între 1508-1512, unde a lucrat ca mester tipograf ieromonahul Macarie; de la Târgoviste cea întemeiata de Radu Paisie (1535-1545), între 1544-1558, condusa de Dimitrie Liubavici, în care s-a format ca tipograf diaconul Coresi; si cea a lui Matei Basarab (1632-1654), având ca mester tipograf pe ieromonahul Meletie, care a functionat cu unele întruperi între 1632-1652, peregrinând de la Câmpulung la Govora, Dealu si Târgoviste. Totodata, tipografia mitropolitului Varlaam este a doua tipografie din Bucuresti, dupa cea a ieromonahului Lavrentie, de la mânastirea Plumbuita, dintre 1573-1582. Aceste tiparnite dadusera la lumina mai ales carti în legatura directa cu nevoile Bisericii, fiind imprimate în limba slavona bisericeasca si cu alfabet chirilic.

Tipografia mitropolitului Varlaam a dat roade bune, caci, de atunci si pâna astazi, vreme de trei secole, cu unele întreruperi datorate unor împrejurari vitrege, tiparul n-a mai lipsit din Bucuresti, dând la iveala, în grai românesc si cu gravuri artistic lucrate, cu precadere texte sacre si carti de cult. Între acestea se cuvine a fi mentionata tâlcuirea si tiparirea în româneste a textului integral al Sfintei Scripturi, adica a Bibliei, începuta în noiembrie 1678, din îndemnul si cheltuiala voievodului Serban Cantacuzino si terminata peste un an, în noiembrie 1688, la începutul domniei lui Constantin Voda Brâncoveanu. Aceasta Biblie numita si Biblia lui Serban sau Biblia de la Bucuresti, este cea dintâi tiparire completa a textului Sfintei Scripturi în limba româna si reprezinta o noua treapta în dezvoltarea limbii noastre literare, si totodata, un monument de arta grafica româneasca.

Dupa aparitia Bibliei din 1688, tipografia Mitropoliei din Bucuresti si-a restrâns activitatea si chiar a stagnat o vreme, ca urmare a aparitiei de noi tipografii, printre care tiparnita domneasca înfiintata în capitala tarii, în 1690, de Constantin Brâncoveanu, tipografiile episcopiilor de Buzau (înfiintata în 1691 de episcopul Mitrofan) si Râmnic (întemeiata de episcopul Antim Ivireanul în 1705), tipografia fostei Mitropolii din Târgoviste, reînfiintata în 1708, tiparnitele aparute prin 1715 la mânastirile Sfântul Sava si Antim, care, toate la un loc, au preluat o buna parte din sarcinile de tipar cerute de nevoile tarii si ale Bisericii.

În aceasta stare a gasit tipografia Mitropoliei, vladica Neofit Cretanul (1738-1753), care, dupa ce a recuperat unele din piesele sale înstrainate pe la tipografiile bucurestene, a dispus prefacerea prin turnare a literei vechi, a cumparat în 1740, hârtie, teascuri si alte scule tipografice noi, si a obtinut în 1741 de la domnitorul Mihail Racovita (1741-1744) un hrisov prin care dobândea dreptul exclusiv asupra imprimarii cartilor bisericesti. Înzestrata cu toate cele necesare si ocrotita printr-un hrisov domnesc, tipografia Mitropoliei din Bucuresti, careia, pentru înnoirile ce i se facusera, i s-a zis cea noua, a pornit la lucru si a dat la lumina noi carti de slujba biisericeasca.

La mijlocul secolului al XIX-lea, mitropolitul Nifon (1850-1875), cercetând bisericile din eparhie si constatând ca pe parcursul vremii a sporit nevoia de carti trebuitoare serviciului religios, a chibzuit sa intensifice activitatea tipografiei. Pentru aceasta trebuia înlocuit si completat utilajul tipografic existent, care se învechise si se uzase, cu altul nou, adus de peste hotare. Cu sumele luate cu împrumut în 1851, cu aprobarea domitorului Barbu Stirbei (1849-1856), din Casa Centrala a Statului, mitropolitul Nifon a cumparat masini, teascuri, slova si hârtie de la Viena si a construit si o cladire noua în curtea Mitropoliei, unde a asezat tipografia, care, cu unele modificari ulterioare, dainuieste pe acelasi loc si astazi. Astfel înzestrata, tipografia a desfasurat o rodnica activitate, reusind în decurs de aproape noua ani, cât a functionat în aceasta forma, sa imprime 116 carti, carti, aproape toate de slujba bisericeasca. În anul 1860, tipografia Mitropoliei, numita uneori si Tipografia Nifon, si-a încetat activitatea, unindu-se cu Imprimeria Statului, formata din vechea tipografie a Colegiului Sfântul Sava si cea a Comisiei Centrale de la Focsani. A luat astfel fiinta o singura tiparnnita, cu denumirea de Tipografia Statului, care a fost adapostita în cladirea din curtea Mitropoliei, careia i s-au facut unele reparatii si adaugiri, unde a functionat, se pare, pâna catre anul 1867, când i s-a construit un nou local.

Lipsa cartilor de slujba si nevoia imprimarii lor cu litere strabune, resimtita mai ales dupa anul 1863, când s-a generalizat introducerea alfabetului latin în cancelariile oficiale si în cartile de scoala, a determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române sa adopte, la 22 noiembrie 1880, la propunerea învatatului episcop Melchisedec Stefanescu al Romanului, un Regulament pentru revizuirea si editarea cartilor bisericesti, în care se prevedea, între altele, înfiintarea la Bucuresti a unei tipografii pentru imprimarea treptata a cartilor necesare serviciului religios. Pe temeiul prevederilor acestui Regulament, mitropolitul primat Calinic Miclescu (1875-1885), obtinând de la Stat fondurile necesare, cu spijinul lui V. A. Urechea, pe atunci ministrul Cultelor, a cumparat de la Viena o masina tipografica si litera „latina“ noua, a adus de la Buzau, cu îngaduinta apiscopului Inochentie Chitulescu, materialul tipografic ramas de la vechea tipografie a Episcopiei, a confectionat mobilierul necesar si le-a instalat pe toate în cladirea din curtea Mitropoliei, a fostei tipografii a mitropolitului Nifon, reparata si amenajata. Noul asezamânt de cultura bisericeasca, numit de acum Tipografia Cartilor Bisericesti, a fost inaugurat la 17 ianuarie 1882, prin tragerea primei coli a revistei Biserica Ortodoxa Româna, numarul din ianuarie, pe acel an, dupa care s-a pus în lucrare Orologiul Mare, ispravit tocmai în anul 1887.

Primul director al tipografiei, numit de Sfântul Sinod la 28 mai 1882, a fost eruditul arhimandrit Ghenadie Enaceanu, viitor episcop al Râmnicului, caruia i-au urmat, pâna în anul 1929, când tipografia a trecut în administratia Consiliului Central Bisericesc, urmatorii: Pr. Prof. Constantin Erbiceanu (1886-1895), arhiereul Valerian Râmniceanul (1895-1897), Prof. Constantin Chiricescu (1897-1906), arhiereul Meletie Dobrescu (1906-1919), si Teodor Pacescu (1919-1927), care s-au îngrijit de bunastarea acestei vetre de cultura, straduindu-se ca ea sa sa raspunda întru totul cerintelor Bisericii. În anul 1895, pe lânga tipografie s-a înfiintat un atelier de litografie pentru imprimarea icoanelor, iar în 1902 s-au construit încaperi pentru depozitul de carti si pentru librarie.

La începutul anului 1949, tipografia a fost încadrata ca parte integranta a Institutului Biblic, luând denumirea de Tipografia Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, asa cum se intituleaza pâna astazi. Întrucât vechiul local, cu toate adaosurile facute cu vremea, ajunsese neîncapator pentru volumul mare de lucrari al tipografiei, între anii 1951-1958, prin grija patriarhului Justinian, s-au facut noi amenajari cladirilor existente, s-a largit sala masinilor si s-a ridicat un etaj deasupra, s-au construit noi încaperi în parte de apus, înzestrate cu masini tipografice moderne si cu încalzire centrala, s-a înfiintat o noua sectie de litografie si i s-au atasat cele doua ateliere de înramat icoane de la mânastirile Ciorogârla si Ghighiu.

În ultimii ani, în urma unei întelegeri convenite cu Societatile Biblice Unite, tipografia a fost dotata cu utilaj modern, între care o masina de tipar offset care tipareste concomitent fata – verso si în patru culori. Acest utilaj modern, de înalta calitate si randament remarcabil, a fost amplast într-un nou corp de cladire, construit prin grija Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, care l-a si sfintit în ziua de 25 iulie 1991.

Din anul 1882 si pâna astazi, Tipografia Cartilor Bisericesti, apoi Tipografia Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, continuatoarea vechii tiparnite Mitropoliei din Bucuresti, a dat la lumina o vasta literatura bisericeasca, cuprinzând peste 150 de editii ale tuturor cartilor de slujba (Evanghelia, Liturghierul, Psaltirea, Apostolul, Arhieraticonul, Molitfelnicul, Octoihul, Cazania, Aghiazmatarul, etc.), toate cu litere strabune, adica latine, ceea ce a permis ca treptat sa fie înlocuite de prin biserici vechile tiparituri cu slove chirilice, precum si lucrari de teologie, carti de rugaciuni, de învatatura crestineasca si de zidire sufleteasca, manuale pentru scolile teologice, reviste si mai presus de toate, cele opt editii ale textului integral al Bibliei în româneste: 1914 (editie a Sfântului Sinod), 1936, 1944, 1968, 1975, 1982, 1988 si 2001 (editie jubiliara a Sfântului Sinod), care, toate la un loc, au sporit tezaurul de învatatura ortodoxa si de hrana sufleteasca al poporului credincios si totodata, au contribuit la propasirea limbii si culturii românesti.

În luna februarie a anului 1994, din încredintarea Parintelui Patriarh Teoctist a fost însarcinat sa se ocupe Prea Sfintia Sa, Vincentiu Ploiesteanu, Episcop Vicar Patriarhal, care prin directa sa calauzire, Editura si Tipografia Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române îsi duce mai departe destinul prin cartile si revistele pe care le întipareste în sufletele si viata crestinilor.

Gheorghe Vasilescu


Categorii editura Patriarhia Romana



Ultimele carti de la editura Patriarhia Romana


Carti PSB 52. Talcuiri la Sfanta Scriptura Coperta
PSB 52. Talcuiri la Sfanta Scriptura

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Sfantul Ambrozie al Milanului
An aparitie: 2007
Nr. Pagini: 504

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: in stoc

Pretul Nostru: 66.00 Ron
Carti Noul Idiomelar - 8% reducere Coperta
Noul Idiomelar - 8% reducere

Editura: Patriarhia Romana
Nr. Pagini: 852

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: in stoc furnizori

Pretul Nostru: 118.68 Ron
Carti Cateheze Coperta
Cateheze

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Sfantul Chiril al Ierusalimului
An aparitie: 2003

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: intreaba

Pretul Nostru: 24.00 Ron
Carti Patericul Sfantului Grigorie Dialogul Coperta
Patericul Sfantului Grigorie Dialogul

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Sfantul Grigorie Dialogul
An aparitie: 2007
Nr. Pagini: 204

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: in stoc furnizori

Pretul Nostru: 18.00 Ron
Carti Despre preotie Coperta
Despre preotie

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Sfantul Ioan Gura de Aur , Sfantul Grigorie din Nazianz , Sfantul Efrem Sirul
An aparitie: 2007
Nr. Pagini: 320

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: in stoc furnizori

Pretul Nostru: 18.50 Ron
Carti Istoria Lausiaca Coperta
Istoria Lausiaca

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Paladie
An aparitie: 2007
Nr. Pagini: 132

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: stoc limitat

Pretul Nostru: 15.00 Ron
Carti Cuvantari împotriva anomeilor, Catre iudei Coperta
Cuvantari împotriva anomeilor, Catre iudei

Editura: Patriarhia Romana
Autor: Sfantul Ioan Gura de Aur
An aparitie: 2007
Nr. Pagini: 410

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: in stoc furnizori

Pretul Nostru: 25.00 Ron
Carti Utrenierul - 8% reducere Coperta
Utrenierul - 8% reducere

Editura: Patriarhia Romana
An aparitie: 2004

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: stoc limitat

Pretul Nostru: 51.52 Ron

Pretul Vechi: (56.00 Ron)
Carti Cantarile Triodului -8% reducere Coperta
Cantarile Triodului -8% reducere

Editura: Patriarhia Romana
An aparitie: 2003

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: indisponibil

Pretul Nostru: 24.84 Ron
Carti Cantarile Penticostarului - 8% reducere Coperta
Cantarile Penticostarului - 8% reducere

Editura: Patriarhia Romana
An aparitie: 2004
Nr. Pagini: 370

Detalii Adauga in cos
Disponibilitate: stoc limitat

Pretul Nostru: 46.92 Ron

Pretul Vechi: (51.00 Ron)
Trimite Trimite unui prieten
prima pagina | cum cumpar | cum primesc | oferte speciale | despre noi | noutati | contact | afiliere | termeni si conditii


Kindle

Cosul este gol!

Pentru a adauga produse in cos apasati pe butonul "Adauga in cos" de langa prezentarea fiecarui produs.


Inscrie-te pentru a primi stiri si oferte speciale de la noi.
Numele tau
Adresa de e-mail