Istoria literaturii romane contemporane 1941-2000 , Stefanescu Alex.

Cartea aceasta are un titlu convenţional, care poate să-l dezamăgească pe un cititor sensibil. Drama povestită în paginile ei nu se regăseşte în neutra sintagmă Istoria literaturii române contemporane. Este ca şi cum o povestire despre un naufragiat înfometat care ar ajunge să mănânce scoarţă de copac s-ar intitula Prânz la iarbă verde.

Titlul potrivit ar fi fost Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului (sau măcar Literatura română în timpul comunismului). Am renunţat însă la el întrucât în ultimii ani s-a ajuns la un fel de alergie la tot ce aminteşte de politică. Unii cititori ar fi putut crede că au în faţă o scriere propagandistică, ceea ce această lucrare, în realitate, nu este.

A mai existat o variantă, gândită de Nicolae Motoc, pe vremea (îndepărtată) când publicam fragmente dintr-o ipotetică istorie a literaturii române contemporane în revista Tomis din Constanţa: Istoria exactă a literaturii române contemporane. Mi-a plăcut acest titlu, în care adjectivul "exactă" urmăreşte să pună în evidenţă modul meu tranşant de a mă pronunţa în diverse probleme (în opoziţie cu stilul evaziv al altora). Cititorii ar fi crezut însă că mă laud cu exactitatea informaţiilor din carte, ceea ce i-ar fi stimulat să se pasioneze de vânarea unor inadvertenţe. Inadvertenţe, probabil, n-ar fi găsit, sau ar fi găsit prea puţine, dar ar fi citit cartea, în mod sigur, greşit.

Alte fragmente - de data aceasta din forma ultimă a lucrării - au apărut după 1989 în România literară, sub genericul La o nouă lectură. Şi acesta ar fi fost un titlu adecvat pentru carte, adecvat, dar incomplet, referindu-se doar la comentariile critice propriu-zise, nu şi la analizele unor practici, tendinţe etc. specifice perioadei postbelice.

Până la urmă m-am întors, resemnat, la formularea tradiţională, folosită (şi implicit verificată) de înaintaşi, Istoria literaturii române contemporane, căreia i-am adăugat anii luaţi ca reper: 1941-2000. Dar, repet, în esenţă cartea reprezintă un răspuns la întrebarea "ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului"? Consider că am datoria morală să povestesc ce s-a întâmplat, pentru că mi-a fost dat să fiu şi eu unul dintre martori. (Alex. Ştefănescu)


A aparut o noua istorie a literaturii romane contemporane. Autorul: Alex. Stefanescu. Mai aparuse doar una comparabila cu aceasta, aceea intitulata "Istoria literaturii romane de azi pe maine", a mult controversatului critic literar Marian Popa. Aceasta, a lui Alex. Stefanescu, a fost pusa sub cel mai neutru titlu cu putinta. Autorul a botezat-o chiar asa: "Istoria literaturii romane contemporane. 1941-2000".
Am zis "comparabila". Asta vrea sa faca referinta la cuprinderea istorica a celor doua intreprinderi istoriografice: ambele descriu istoria literara romaneasca de la al doilea razboi mondial pana spre prezent. Pana in 1989, la Marian Popa. Pana in 2000, la Alex. Stefanescu.
Altminteri nimic nu e comparabil intre cele doua lucrari. Marian Popa este exhaustiv. Descrie tot: si pe cei mai neimportanti autori, si factorii politico-propagandistico-ideologici ai vremurilor. Alex. Stefanescu este selectiv: nu retine decat autori importanti ori semnificativi in cazuistica istoriei (extra)literare.
Mai mult decat atat: Marian Popa isi clasifica materia pe curente, grupari, stiluri, in timp ce Alex. Stefanescu refuza orice clasificare si insira scriitorii ca individualitati.
Iata-i argumentul: "Autorii n-au fost clasificati dupa scoli, cenacluri, curente literare, doctrine etc. Intrucat aceste criterii sunt inutilizabile in sistematizarea unei literaturi scrise sub comunism, regim care a interzis orice forma de asociere sau de elaborare a altor estetici decat cea oficiala. Criticii si istoricii literari care utilizeaza asemenea criterii nu fac decat sa simuleze normalitatea".
Ce rezulta din acest argumenti Rezulta ca regimul comunist a interzis cutare si cutare, iar scriitorii romani n-au miscat in front. Au zis comunistii "Asta e estetica oficiala!" si scriitorii s-ar fi adaptat acesteia. Care va sa zica am fi avut de a face cu o situatie total anormala din perspectiva a ceea ce credem noi azi despre libertatea de creatie. Prin urmare: de ce sa simulam normalitateai
Te-ai astepta, asadar, sa gasesti in "Istoria" lui Alex. Stefanescu un fel de antologie comentata de "oaze literare", fragmente care ar fi scapat de adaptarea generala la estetica oficiala, ori sa gasesti, dimpotriva, chiar o istorie a literaturii de inspiratie pur comunista, total adaptata la comanda estetica oficiala.
In fapt, nu gasesti nici "oaze", nici o istorie a literaturii subordonate propagandei si nici macar o poveste a luptei scriitorilor impotriva cenzurii ideologice.
Cartea lui Alex. Stefanescu face dovada faptului ca un mare numar de scriitori romani, scriind sub comunism au reusit sa produca literatura de valoare de parca ei insisi ar fi reusit sa simuleze, individual, o normalitate care, in afara textelor literare, nu avea nici o sansa de existenta.
De asemenea, gasesti in "Istoria" lui Alex. Stefanescu acest paradox formidabil, unic in toata istoria literaturii universale: zeci de scriitori de valoare au reusit sa scape de constrangerile unui regim inchizitorial, dar nu au reusit sa cristalizeze relatii estetice comune nici in sensul unor grupari, nici in sensul unor cenacluri, nici, in fine, stilistic.
Daca ar fi adevarat ce pretinde Alex. Stefanescu, Romania scriitorilor ar avea un brand nemaipomenit. Ar fi un fel de tara a talentelor necomunicante, o tara a spiridusilor inchisi in sticle.
In fapt, avem de-a face cu o descriere foiletonistica a literaturii romane contemporane (unde e normal sa apara portrete de individualitati). Dar nu avem de-a face cu o istorie - unde normal ar fi fost sa apara si copacii, si padurea. (Ioan BUDUCA)

Alex Stefanescu este una dintre multele figuri pitoresti ale vietii literare romanesti. Absolvent de filologie (nascut in 1947, inainte de nationalizare), ajunge sa lucreze in presa central-bucuresteana, unde se pliaza pe "comandamentele" epocii. Face de toate, rade si mananca, se plimba, citeste, gandeste, vorbeste, mai si scrie, viata e frumoasa si merita traita. Cocheteaza cu lumea literara si gazetareasca, mai cu UTC-ul, mai cu "Romania libera", mai cu "Romania literara", dar si cu "Flacara" lui Paunescu si cu "SLAST"-ul lui Ion Cristoiu. Strangerea surubului, prin '88-'89, si mazilirea lui Octavian Paler, il propulseaza ca redactor-sef adjunct la "Romania libera" (care nu era pe vremea aceea SA, societate pe actiuni), astfel ca decembrie '89 il prinde nu tocmai ferice, echipa lui Uncu, Bacanu si Marculescu mazilindu-l rapid, fara forme legale. Sa zicem, eufemistic.
Dupa cateva luni - putine - cand nu apare nici in public si nici in publicistica, este recuperat de noua echipa redactionala de la "Romania literara" si devine omul de casa, serviciu si paza al hebdomadarului. Cum-necum, talentul si verva publicistica dau in clocot, parcursul linear bun al "Zig-Zag"-ului si cel rau, financiar, al "Romaniei literare" - nu intram in detalii meschine - il proiecteaza si ca redactor-sef al celui mai prestigios organ al breslei scripturale. Fire bonoma si bonvivanta, neobosit si muncitor la de toate, tratand literatura cand ca pe o fata frumoasa, cind ca pe o placinta gustoasa, se bucura de ambele, dincolo de orice meandre. Ideologice sau politice. Acum, ca este libertate, poti fi si monarhist si anticomunist, si liber-schimbist (oare ce-o mai fi facind dl Stefan Cazimiri) si taranist - daca memoria nu ne joaca feste, chiar si cadru de conducere al partidului lui Coposu -, cu presedintele Constantinescu se trage de sireturi, in timp ce vechii "tovarasi de drum" sunt admonestati sever. Nimic nu-l poate opri pe iubitorul de literatura Alex. Stefanescu sa fie fericit: frumoasa-i viata literara romaneasca!