Intoarcerea la Hristos. Predanie a marturisitorilor romani din inchisori , Ioan Ianolide

"�ntoarcerea la Hristos" este cea mai buna carte scrisa de un fost detinut politic despre experienta claustrarii �n timpul comunismului.

Manuscrisele din care s-a intrupat aceasta carte au peregrinat prin lume, pana in Elvetia, si s-au intors in tara, la manastirea Diaconesti, unde maicile au fost primele care au trudit pe aceste texte prigonite si fugare. Autorul lor, Ioan Ianolide (1919-1986), a stat intemnitat 23 de ani (1941-1964).

Cuvant inainte

Prefata alcatuita pentru cartea �ntoarcea la Hristos, de Ioan Ianolide, este ultimul text scris de Parintele Gheorghe Calciu. Dincolo de menirea sa de prezentare a unei opere, acest demers este �ncarcat de valoarea de marturie si de testament al Parintelui Calciu. Oprindu-se asupra volumului semnat de Ianolide, Parintele Calciu marturiseste despre lupta, idealurile si suferintele generatiei sale. Pe de alta parte, Parintele Calciu le sugereaza cititorilor care este calea de urmat. Titlul si intertitlurile apartin redactiei. (ROST)



Despre cartea lui Ion Ianolide stiam foarte putine lucruri. Am citit c�teva fragmente pe internet si doua capitole �n revista crestina "Orthodox Word", scoasa de Fratia Sf. Herman, a manastirii cu acelasi nume din Platina, California.

Sunt fragmente zguduitoare, pe care Ioan Ianolide � Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii Lui! � le scoate din comoara inimii sale sfinte de ucenic si prieten al lui Gafencu � sf�ntul �nchisorilor, cum l-am numit toti cei care l-am cunoscut, numire care a fost institutionalizata de Parintele Nicolae Steinhardt.

�n ultimele luni mi-au parvenit, de la manastirea Diaconesti � Bacau, manuscrisele (dactilografiate de manastire) memoriilor lui Ianolide, intitulata �ntoarcerea la Hristos (Ed. Christiana, Bucuresti, 2006) � o adevarata odisee a spiritului, o introspectie abisala facuta cu umilinta si finete, pe care numai un om trecut prin chinurile iadului si iesit curat pe malul �nalt al sfintirii le-a putut primi de la �ngerul care l-a vegheat pe toata calea �ncercarilor.

Manuscrisele, cu multe alte h�rtii au fost aduse de cineva, dupa moartea autorului, puse �ntr-un sac, fara nici o ordine, fara numerotare, �nc�t maicile au avut mult de lucru p�na ce le-au putut �ncropi �n cele doua volume, orient�nd-se dupa titluri si urmarind evenimentele descrise �n concordanta cu istoria �nchisorilor prin care Ianolide si alti eroi ai memoriilor au trecut.

Aceste r�nduri pe care le scriu sunt fade si conventionale. Din tot ce s-a scris despre �nchisori, din toata investigatia psihologica pe care autorii, toti �nzestrati cu duhul marturisirilor, cea mai ad�nc duhovniceasca este cartea aceasta, cea mai patrunzatoare, care poate sa �nteleaga �mpreuna cu toti sfintii ce este latimea si lungimea, ad�ncimea si �naltimea, sa cunoasca iubirea lui Hristos cea mai presus de cunoastere si sa se umple de toata plinatatea lui Dumnezeu (cf. Efeseni 3: 18-19). Daca ai �ndoieli asupra m�ntuirii, asupra jertfei sau asupra biruintii vrajmasului vazut si nevazut prin puterea credintei si a rugaciunii, daca te �ndoiesti de iubirea lui Hristos si de eficienta pocaintei, aceasta carte, acest document duhovnicesc te va convinge.



Au ales �ntre suflet si politica

Gafencu si grupul lui erau tineri �ntre 14 si 22 ani, arestati pe vremea generalului Antonescu, pentru activitatea lor �n Fratiile de Cruce, o organizatie a tineretului rom�n de educatie si credinta de pe l�nga Miscarea Legionara. Scurta vreme dupa arestare, a �nceput �n inima lor o ad�nca fram�ntare privind optiunile legate de viata de �nchisoare si de ideile pentru care fusesera arestati. Educatia lor religioasa nu era una de ad�ncime, dar sufletele lor cautau ceva care sa-i scoata deasupra suferintelor pe care le traiau si sa le dea o pace sufleteasca prin care sa iasa cu sufletele m�ntuite dupa toate tribulatiile �nchisorilor. �n perioada dinaintea instalarii comunismului avusesera ocazia sa citeasca Sf�nta Scriptura si sa se straduiasca spre o �ntelegere a ei. Eram toti tineri si curati cu inima, spune, la un moment dat Ianolide. Nu eram corupti �n nici un fel, pacatele societatii nu ajunsesera la noi. Aveam un suflet curat, acceptasem suferinta si ne straduiam sa ne pastram curate inima si mintea. Aveam pedepse mari, procurorii ne condamnasera fara mila si unii dintre noi aveau mai multi ani de �nchisoare dec�t ne era v�rsta.

�n aceste �mprejurari, fratii de cruce ajung la �nchisoarea Aiud care �ncepuse sa se contureze ca una dintre cele mai drastice puscarii din tara, privind viata de celula a detinutilor politici. Nici unul dintre ei nu putea macar sa-si imagineze cele ce vor urma, chinurile, spaimele, dar si culmile de credinta si virtute pe care unii dintre ei le vor urca.

Urm�ndu-mi datoria duhovniceasca de preot, caut�nd sa las �n spate toate suferintele si �njosirile prin care eu �nsumi am trecut, voi scoate din acest iad al durerilor partea sa spirituala, c�stigul ceresc prin care ei au cucerit raiul, las�nd iadul �n �nselare.

Din zilele lui Ioan Botezatorul p�na acum, Imparatia Cerurilor se ia cu navala, iar cei care o navalesc o si cuceresc. (Mt.11: 12) Oare este un mai bun navalitor al raiului dec�t cel care sufera pentru Hristos si chiar moare pentru El?

Ma opresc la un moment de rascruce pentru tinerii acestia sositi la Aiud unde �i �nt�mpina un director ticalos si fanfaron, gata la orice tortura impotriva detinutilor care nu erau protejati de nici o lege. Grupul din jurul lui Gafencu constituia un �ndreptar de viata crestina �n catacombe pentru toti ceilalti. Nu toti cei �nchisi alesesera optiunea duhovniceasca a vietii din �nchisoare. Multi erau luptatori politici, intrasera �n �nchisoare pentru a eradica din viata politica a Rom�niei coruptia, indecenta moarala publica si demagogia. Unii acuzau grupul ca ar fi defetist, ca renunta la lupta pentru confortul lor spiritual, dar ei nu au ezitat �ntre optiunea spirituala si cea politica a Miscarii Legionare.



Lupta cu g�ndurile rele

�n primul r�nd ei au cautat sa-si puna �n ordine propriile lor vieti, sa �nteleaga si sa traiasca experienta comunitara din Biserica primara, sa-si slefuiasca �ncet caracterul pentru iubire, jertfa, bunatate si trairea dragostei comunitare. Gafencu, Ianolide, Virgil Maxim (cel ce a scris Imn pentru crucea purtata) si Marin Naidim, locuind �n aceeasi celula, au �ncercat sa faca din spatiul ei o biserica a lui Hristos. Cel mai cunoscator al vietii sfintilor si al Bibliei era, fara �ndoiala, Gafencu. �nceputul a fost bun si relativ usor. Ideea de dragoste, de sacrificiu al unuia pentru ceilalti a operat, dar, dupa o vreme, sensibilitatile lor diferite au devenit un prilej de suferinta �n spatiul �ngust de doi pe doi metri, chiar daca nu se manifestau prin cuvinte sau gesturi. Fiecare se simtea fata de celalalt ca un mic butoi cu pulbere, gata sa explodeze �n mod neprevazut.

Aceasta aprindere a nervilor era comuna tuturor, chiar daca, la �nceput, se straduiau sa nu o ia �n seama, �n speranta ca timpul, rugaciunea si obisnuinta cu ceilalti vor rezolva problemele personale, dar si comune. Valeriu Gafencu i-a chemat pe toti la o discutie sincera si �n frica de Dumnezeu, pentru a descoperi ce anume greseli si ce anume slabiciuni au creat starea surda, dar gata de explozie.

Analiz�nd afirmatiile fiecaruia, au �ncercat sa stabileasca modul �n care g�ndul rau patrunde �n inima omului, care sunt stadiile prin care trece din clipa �n care g�ndul rau este acceptat. De fapt, aceasta analiza urma un drum despre care nici ei nu stiau unde va duce, dar Duhul lui Dumnezeu, pentru credinta si stradania lor, �i calauzea pe o carare de mult cunoscuta de monahii pustiurilor, fara ca ei sa stie, �n special de analiza a Sf. Isihie Ierusalimneanul sau Sinaitul. Am fost foarte socat sa citesc acest capitol �n cartea lui Ianolide, pentru ca de mult ma g�ndeam sa fac o comparatie �ntre psihologia abisala a Sf. Isihie si psihanaliza lui Freud. Isihie traieste, aproximativ, la �nceputul secolului al cincilea, iar Freud moare �n 1939. Asa ca, daca este vorba de cine a plagiat pe cine, nu avem nevoie de demonstratie. Sunt convins ca Sigmund Freud, care era evreu, cunostea Vechiul Testament, cel putin, Psalmii si Proorocii si e foarte posibil sa fi citit si anumite scrieri filocalice, fiind preocupat de ad�ncul fiintei umane si de cele ce se petrec acolo. Asemanarea dintre paznicul constiintei la Freud si paznicul inimii la Isihie este uluitoare. Iata treptele descoperite de Duhul lui Dumnezeu acestor tineri nestiutori, dar dorind arzator dupa Dumnezeu. Mai �nt�i, ei constata ca omul este mereu atacat de duhurile rele, dar ca omul are puterea sa le primeasca sau sa le respinga dintru �nceput sau mai t�rziu. Aceste duhuri rele �l razboiesc pe om, dar cineva care are trezvie poate cunoaste stadiile atacurilor si poate lupta �mpotriva lor. Lupta este complexa si de durata dar nu imposibila. Daca cineva nu este determinat sa opreasca g�ndul rau de la �nceput, acesta patrunde �n mintea lui si-i argumenteaza ca nu este chiar at�t de rau. Daca omul accepta si acest stadiu, g�ndul devine pofta si-i hraneste mintea, imaginatia si simturile. P�na aici este razboiul nevazut.

Rezistenta persoanei devine mai slaba, el este atacat cu imagini mentale sau senzoriale si daca trezvia a cazut �n lenevie sau slabiciune, atunci pofta ia un aspect mai organizat si devine dorinta, care se manifesta �n mod vizibil prin anumite acte sau cuvinte, extinz�nd razboiul nevazut si �n planul sensibil. Foarte cur�nd, dorinta devine plan si este gata de �nfaptuire practica. Lupta este mai usoara �n stadiul g�ndului si devine tot mai dificila si cu mai putine sanse de biruinta �n stadiile urmatoare. Planul este dominator, are o putere mare asupra persoanei si vointa de a rezista se micsoreaza. O asemenea analiza nu putea fi facuta de acesti tineri dec�t numai prin prezenta Duhului Sf�nt care i-a asistat pe toata durata vietii lor �n �nchisoare. (1)



O moarte �ngereasca

Cititorul care se va apleca asupra acestei carti nu o va sf�rsi fara a fi macar cutremurat, daca nu �ntors spre credinta, caci viata lui Gafencu si a celorlalti ca el este un model moral si o scara de suire spre cele �nalte, o chemare staruitoare de a iesi macar pentru o vreme din mlastina acestei vieti si de a urca spre Soarele Dreptatii, spre Rasaritul cel de Sus Care este Hristos.

Oare nu este cutremurator ceea ce spune un t�nar neteolog, care si-a asumat suferinta si moartea ca pe o curatire si o �nviere, caci finalitatea vietii umane nu este moartea, ci �nvierea. Si nu vreau ca cititorul de buna credinta sa treaca fara atentie peste unele cuvinte ramase de la Gafencu, adevarate file de filocalie: Despre curatirea launtrica. Atunci c�nd Valeriu se simtea bine, vorbea frumos si cu �nsufletire, oprindu-se cu precadere la tema lui preferata, curatirea launtrica:

"Prin Botez am primit harul curatitor, iar prin ungerea cu Sf. Mir, ne-am �mpodobit cu toate darurile Sf. Duh, dar aceasta binecuv�ntata stare launtrica a ramas nelucratoare �n noi, fiindca suntem crestini numai cu numele. Traim �ntr-o lume de confuzie, de libertinaj, de pacat. E o rusine sa fii credincios, e demodat sa fii moral. Omul botezat, pentru a se m�ntui, trebuie sa traiasca �n Duhul Sf�nt toata viata, or noi tocmai asta nu am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am pastrat credinta, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar sa te curatesti launtric prin spovedanie si sa te �nnoiesti prin Sf�nta �mpartasanie. Constient deci si cu toata staruinta sa te unesti cu Hristos, sa te faci purtator al sfinteniei Lui, al puterii Lui, al iubirii Lui, al luminii Lui, al nemuririi Lui. Trebuie sa �nfr�ngi pacatul p�na la s�nge. Asa te nasti din nou. Nu exista cale de compromis."

Poate ca am �ntins prea mult nevrednicul meu cuv�nt, dar vreau sa va duc la o moarte �ngereasca. �n aceasta carte se moare mult, se moare din cauza torturii, a foamei, a lipsei de orice asistenta medicala, chiar sinucidere. Dar se moare si �ngereste.

C�nd eram copil si vreunul din batr�nii satului se apropia de ceasul mortii - taranii stiau sorocul mortii fara doctori - caci doctorii erau la oras, nu la tara � parintii �si luau copii de m�na si tot satul mergea, cu mic cu mare, la batr�nul sau batr�na respectiva pentru "a cere iertaciune". Spuneau parintii: "Poate ai trecut, copile, pe l�nga el/ea si nu i-ai dat binete, sau ai r�s de ei, sau ai furat mere si prasade (pere) din pomul lor. Sa-ti ceri iertaciune."

Ajungeam acolo cu sfiala ca �ntr-o cetate a mortii, sarutam m�na agonizantului, uimiti de fata lui/ei senina si ne�nfricata de moarte si ziceam cu voce tremur�nda: "Te rog ma iarta! Si el/ea: Domnul sa te ierte! Si iarasi noi: Si de-al doilea! Si el/ea: Domnul sa te ierte! Si apoi iarasi: Si de-al treilea! " Bolnavul cu voce sf�rsita: "Domnul sa te ierte!" Stateam apoi cu fruntea pe marginea patului p�na ce bolnavul se �ntrema putin ca sa-si poata ridica m�na si sa ne binecuvinteze pe cap. �ntr-un sens, noi toti, poate mai mult copiii, eram solitorii mortii, o moarte cu chip de copil pe care muribunzii o primeau cu dragoste si cu binecuv�ntare.

Asa a murit Gafencu si altii ca el. Din toti cei patru care au �nceput viata comunitara la Aiud si apoi au ajuns la Pitesti, pentru demascare, pe nici unul nu l-a lasat Dumnezeu prada torturilor, ci pe toti i-a salvat, aproape �n ultima clipa, pentru a le cruta suferinta, pentru a nu �ngadui murdarirea sufletului lor nascut din nou prin curatirea launtrica. Cartea aceasta ar putea fi plina cu mortile celor din �nchisori, caci fiecare moare �ntr-un fel, pentru el �nsusi, pentru aproapele si pentru Dumnezeu. Nu se poate sa citesti despre moartea senina a batr�nilor mei din Mahmudia, sau a celor din �nchisori, fara ca macar o lacrima sa-ti umezeasca ochii, caci Dumnezeu are grija de �nmuierea inimii noastre spre o spalare cu lacrimi.

"Nu se ascunde �naintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte." (Rugaciunea a Saptea, a Sf.Vasile cel Mare, din R�nduiala Sf. �mpartasanii)



Ziua �n care a plecat Valeriu

Peste moartea lui Valeriu nu se poate trece asa cum trecem peste mortile nenumarate din orice film demonic al Hollywoodului. Cine vrea o clipa de liniste frumoasa sa se opreasca asupra mortii lui Valeriu Gafencu redata �n cuvinte simple, nespeculative de catre Ianolide, ceea ce le face si mai ad�nci si mai deschise spre vesnicia lui Dumnezeu.

"(Valeriu) era tot mai epuizat. G�tul nu mai putea sustine capul, deci i l-am sprijinit eu cu m�na. Am trait atunci cu simtam�ntul ca se dezvaluie tainele creatiei, ca talpile picioarelor aveau sub ele un fel de p�nza care ma sustinea, iar sufletul a avut sentimentul plinatatii. Am fost at�t de fericit �n orele acelea, �nc�t niciodata nu le voi uita. Si �n vesnicie nu-mi doresc o stare mai �nalta dec�t aceea, caci atunci eram plin, deplin fericit. Cred ca Hristos era prezent �n Valeriu. Numai asa �mi pot explica starea lui de har, c�t si uimirea mea si a prietenilor care au participat la acel moment. Valeriu mi-a spus: ��n primul r�nd, g�ndul si sufletul meu se �nchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Sunt fericit ca mor pentru Hristos. Lui �i datorez harul de azi. Totul e o minune. Eu plec dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sf�nta. �n masura �n care mi se va �ngadui, de acolo de unde ma voi afla, ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi� Paziti neschimbat adevarul, dar sa ocoliti fanatismul��

Trecuse de ora 12. Afara ningea cu fulgi mari, catifelati, care se zbenguiau �n vazduh�Valeriu visa si se stingea �n acelasi timp� �Ioane, a zis el, sa duceti duhul mai departe. Aici a lucrat Dumnezeu�� A putut apoi sa mai rosteasca: �S�a sf�rsit!� A ridicat ochii albastri spre cer si am vazut cum se descompuneau �n ei minuni tot mai ad�nci, tot mai uimitoare. Totul era facut din lumina nepam�nteana, dar real, un fel de realitate desav�rsita a carei vedere te face fericit. Pl�ngeam �n hohote. Si-a dat sufletul catre orele 13.00, �n ziua de 18 Februarie, 1952. Clopotele de la schit au prins sa vesteasca. Lacrimile mele au �ncetat imediat" (2).

Oare c�nd va iesi Partiarhia Rom�na de sub servitutea statului laic demonizat, orientat spre o Europa Unita plina de duhul anticristului si va canoniza martirii neamului rom�nesc si ai Bisericii. Biserica Rusa a facut martiri din toti cei care au fost ucisi �n �nchisori, chiar daca au dus o lupta politica, fiindca toti au luptat �mpotriva imperiului satanic comunist. Iar la noi sfintii sunt renegati de Biserica din motive politice si din lasitate duhovniceasca. Nu a auzit Sf�ntul Sinod rom�nesc despre puterea crucii: "Si a facut din pescari Apostoli si din pag�ni mucenici!" Nu a auzit ca pocainta si curatirea launtrica sunt cea mai sigura poarta de intrare �n rai? Nu au auzit ca bunul trai este dusmanul lui Hristos �n inima ierahilor, care sacrifica sfintii din �nchisori �n cel mai oribil abator: al uciderii spirituale.

Dar dincolo de orbire si dincolo de lasitate, sfintii din �nchisori vegheaza peste Biserica Rom�na, peste sinodalii prinsi �n plasa sclaviei statului ateu si peste neamul rom�nesc, mai reali dec�t toate treptele ierarhice care neaga sfintenia celor morti �n �nchisori, chiar si peste diocezele �n care, prin dispozitiile ierarhului locului, liturghia devine o anexa la pregatirea clerului pentru intrarea �n basilica satanei, Uniunea Europeana.

Valeriu Gafencu a avut p�na �n clipa mortii constiinta vie si sf�nta ca el moare pentru Hristos: "�n primul r�nd, g�ndul si sufletul meu se �nchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Sunt fericit ca mor pentru Hristos".

El, nu numai ca a avut constiinta mortii sale martirice, dar Dumnezeu i-a dat si cunoasterea deplina a mergerii la Iisus, �n clipa mortii.

Sa ne cutremuram toti!



Post Scriptum:

�mi ram�ne, nu �ndestul de clarificata, problema pastorului luteran Richard Wurmbrandt. Acum, dupa ce am citit cartea lui Ianolide sunt convins ca a ascuns botezul din motive numai de el stiute. �n America l-am cunoscut si pot spune ca am fost prieteni si chiar confidentul lui. C�nd avea tulburari sau �l �ncercau anumite duhuri venea la mine ca la un confesor. Avea o mare simpatie pentru Ortodoxie si o pietate deosebita pentru Maica Domnului. �mi spunea: "Sunt surprins ca luteranii au parasit cultul Macii Domnului, pentru ca Luther avea o mare pietate la Sf. Fecioara. C�nd eram �n �nchisoare, am vazut ca toate neamurile aveau o Ave Maria �n limba lor, iar noi, evreii, care am dat-o pe Sf. Maria lumii, nu avem. Atunci am tradus �n ebraica textul si l-am adaptat unei vechi melodii".

L-am rugat s�o c�nte pentru mine. Era o melodie stranie, cu unduiri orientale si atingatoare la inima. Nu mi-a venit �n minte sa �nregistrez c�ntarea.

Mai t�rziu Wurmbrandt s-a �mbolnavit mai grav. Nu mai putea �nghiti si era hranit printr-un tub, direct �n stomac. Era la un spital catolic. M-am dus sa-l vizitez. Am stat mai scurt de vorba. Mi-a cerut sa-l scot �n curtea spitalului. Am chemat sora si l-a pus �n carucior. Era o curte mica, avea o f�nt�na arteziana mica si o statuie a Sfintei Fecioare. Venisem cu maica Nina, o calugarita de la m�nastirea de femei din Forestville � Sf�ntul Paisie Velicicovschi, California, care avea cu ea un reportofon. Am profitat de curte si de statuia Maicii Domnului ca sa-l rog sa ne c�nte, pentru �nregistrare, Ave Maria compusa de el, ca sa ram�na pentru posteritate. A acceptat. Sotia lui, care venise �ntre timp, s-a opus din toate puterile, dar el a vrut sa c�nte si ea a trebuit sa cedeze. A plecat si ne-a lasat singuri. Maica Nina a pregatit reportofonul si Wurbrandt a c�ntat. Avea o voce slaba, din cauza slabiciunii generale, respiratia �i era scurta, melodia avea �nvaluiri pe o scara foarte larga si el nu putea lua acutele dec�t cu greu si cu opriri pentru respiratie. Mi s�a parut de doua ori mai stranie dec�t o auzisem prima data, ceva venind din strafundurile unui neam care si-a tradat menirea si care facea o penitenta t�rzie pentru cea pe care Dumnezeu a ales-o sa-I fie mama. Caseta este la Maica Nina. Am avut si eu o copie pe care am pierdut-o. O sa-i cer maicii Nina o alta copie.

Am discutat mult cu Wurmbrand. Nicodata nu a negat, ci a afirmat public ca a fost salvat de la moarte de legionarii din T�rgul Ocna, cu medicamentele date de Gafencu. Dar nu a facut fata de mine nici macar o vaga aluzie ca ar fi fost botezat la �nchisoare. Vaz�nd afectiunea lui pentru Ortodoxie, l-am �ntrebat odata, c�nd era bolnav de ce nu s-a convertit. Mi-a raspuns: "Poate ca nu am fost vrednic".

Avea un fel specific de a se exprima abrupt. M-a �ntrebat: "Parinte, ce limba crezi ca se vorbeste �n paradis, vorbesc de limba omeneasca nu �ngereasca".

Cred ca aramaica, pe care a vorbit-o Hristos, sau greaca � i-am raspuns.

"Nu, parinte. Se vorbeste rom�na, ca nu este o limba mai nematematizata dec�t rom�na. Ea �ti �ngaduie sa exprimi orice ad�ncime sufleteasca si orice �naltime cereasca."

Poate ca, �n ultima clipa, M�ntuitorul l-a �nvrednicit de botezul dorintei.
Pr. Gheorghe Calciu