Dualismul cartezian şi avortul . Două reflecţii asupra persoanei , MARKO LEHEL CSONGOR

Un titlu, iată, care apropie două lucruri aparent străine. Ceea ce le leagă totuşi este faptul că ele reprezintă două ocazii de a reflecta asupra a ceea ce este fiinţa umană, pe care, pentru a exprima diferenţa profundă dintre ea şi alte tipuri de individualitate, o numim persoană. Sunt două ocazii de a reflecta asupra valorii persoanei, ceea ce rămâne din ea în aceste vremuri postmoderne în sensul propriu al cuvântului. Este adevărat, avem un sentiment de nostalgie a modernităţii, a cărei figură emblematică este Descartes (în treacăt fie spus, el însuşi autor al unui tratat asupra dezvoltării fătului), pentru că ea a reuşit să transforme sensul originar al cuvântului persona (mască utilizată de actori) în exact contrariul lui dacă înţelegem bine ceea ce Descartes ne-a spus în modul cel mai personal cu putinţă, la persoana întâi şi în scrisorile personale: în acea faţă a cărei continuă mimică îi revelează tocmai trăsăturile inconfundabile şi pe care totalitatea imaginabilă a măştilor nu o poate echivala. Modernitatea şi, în primul rând, Descartes, ne-a propus persoana, adică sursă şi nu ca obiect al moralei şi al politicii. Iar cum sursa implică totalitate, persoana înseamnă şi corp, acea lume a forţelor şi a pasiunilor pe care modernitatea şi ştiinţele ei (de la mecanică la fiziologie) au descoperit-o. Ambele lucrări pot fi considerate ca fiind încercări de reabilitare a corpului, de punere în evidenţă a faptului că el , corpul meu şi corpul celuilalt, este sursă de plăcere, valori, reflecţie şi morală.
Ambele lucrări pun deci întrebările asupra definiţiei şi valorii persoanei. Una, în genul filosofiei sistematice, abordând rând pe rând întrebările ce se nasc într-o situaţie existenţială concretă (confruntarea cu o sarcină nedorită) şi elaborând principii şi structuri logice care pot fi aplicate în actul de luare a unei decizii totdeauna personală. Anul 2005 a fost primul an de după 1989 în care numărul naşterilor l-a depăşit pe cel al avorturilor în România, ceea ce poate însemna că decizia întreruperii sarcinii devine treptat mai reflectată, adaptată mizei, adică mai legitimă. În pararel în Statele Unite s-a repus în discuţie această legimitate a deciziei personale, invocând într-un mod fundamentalist valori religioase rupte de realitatea persoanei, dar speculând, de fapt, noul echilibru politic din sistemul judiciar american. Aceste date atrag atenţia încă o dată asupra importanţei implicării personale în luarea deciziilor morale.
Cealaltă lucrare este o reflecţie asupra persoanei din perspectiva istoriei filosofiei, aducând în centrul atenţiei o parte a operei carteziene mai puţin cunoscută şi cel mai des greşit înţeleasă de către adepţii şi comentatorii lui Descartes: problema trupului, miza dualismului cartezian. Cu privire la acest subiect există o tradiţie de a descrie în mod savant distincţia dintre suflet şi corp, fără a-şi pune întrebarea: ce ne oferă modelul dualist?
De ce trebuie să vorbim de astfel de lucruri, de ce sunt ele actuale şi utile? Întrebări care sunt adresate filosofilor cu obsesie. Pentru că obsesia întrebării provine din dezrădăcinarea epocii în care trăim. Epoca globalizării vrea cu orice preţ să fie modernizatoare în timp ce uită obsesiv de valorile create de modernitate.
Lehel Csongor Marko